Agenda de Litigii este destinată atât avocaților și consilierilor juridici ce își desfășoară activitatea în fața instanțelor de judecată, organelor de urmărire penală și altor instituții ale Statului Român cât și oricăror alte persoane fizice sau juridice care, în activitatea lor profesională, gestionează un număr suficient de dosare aflate pe rolul tuturor acestor instituții și își doresc să beneficieze de o organizare superioară a acestor dosare.
Agenda de Litigii poate gestiona:
- dosarele de instanță publice, aflate pe Portalul Instanțelor de Judecată (portal.just.ro) și Portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție (iccj.ro, scj.ro), Agenda de Litigii preluând automat datele de pe aceste portaluri,
- dosarele de instanță secrete aflate pe rolul instanțelor de judecată,
- orice alt dosar aflat pe rolul altor instituții publice (Poliție, Parchete, Curtea Constituțională a României, Instanțe de Arbitraj etc.).
Agenda de Litigii a fost dezvoltată și în scopul de a salva utilizatorului timp ce poate fi dedicat celorlalte activități profesionale sau personale, Agenda de Litigii fiind mult mai mult decât echivalentul agendei fizice scrise de mână, funcțiile avansate putând ajuta utilizatorul la extinderea termenelor de atac, „punerea în gardă” cu privire la apărările formulate de către adversarul din proces etc.
Este foarte important de știut faptul că autentificarea în aplicația „Agenda de Litigii” se poate face numai cu un cont de email deschis la Google Gmail pe care, dacă nu îl aveți, va trebui să îl creați gratuit pe site-ul gmail.com.